Cu emoții, despre emoții

Autor: Alexandra Csergő, psihopedagog si psihoterapeut

În cadrul activităților pe care le desfășor împreună cu copiii, activități ce urmăresc dezvoltarea competențelor emoționale și sociale, doresc să îi fac pe copii conștienți de emoțiile lor și emoțiile celor din jur, ajungând să le recunoască, să vorbească liber despre ele. Copiii devin capabili să comunice liber despre ceea ce îi interesează sau îi preocupă. Vor putea să pună întrebări fără să le fie frică, să ceară ajutorul atunci când nu se descurcă și să spună “nu” fără a-i răni pe ceilalți. Învață să aibă un bun management al emoțiilor și comportamente rezonabile chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori, să fie perseverenți în activitățile întreprinse, siguri pe ei și motivați în activitățile desfășurate, să se adapteze ușor la situații și persoane noi.  

Perioada școlarității mici este foarte potrivită pentru învățarea abilităților emoționale, deoarece în această perioadă copiii învață vocabularul emoţiilor, învață să exprime ceea ce simt, să descrie, să povestească, să asocieze emoţiile şi contextele de viaţă, învață modalitățile de reglare emoțională, modalităţile de reacţie la emoţiile celor din jur, sentimentele de acceptare, simpatie, empatie, își dezvoltă capacitatea de a-i asculta și a-i înțelege pe ceilalți, fără a-i judeca, de a relaționa, dezvoltă abilități de a găsi soluții și a rezolva probleme.

Primele activități au scopul de a-i  învăța pe copii să recunoască emoțiile, să identifice diferite expresii, gesturi, sentimente sau stări de spirit, apoi să le imite. Își dezvoltă, astfel, vocabularul, pentru a descrie emoțiile și a povesti situații diverse.

Am realizat câteva desene pentru a le utiliza în cadrul acestor activități, sub formă de fișe sau carduri, reprezentând reacții emoționale diverse: bucurie, tristețe, frică, dezgust, rușine, mirare, furie și curiozitate.   

22338822_504942753213054_8532509376863002512_o (2)

Copiii învață să identifice emoțiile, ca răspuns la întrebările: „Ce face copilul?”, „Cum se simte copilul?”, apoi să le descrie, răspunzând la întrebări legate de elementele feței (ochi, gură).

Ei pot găsi posibile cauze ce ar putea provoca emoția respectivă (prin a-și imagina) și chiar se pot gândi care sunt momentele în care ei se simt în felul respectiv, ce anume îi face să se simtă așa. Întrebări: „De ce credeți voi că se simte copilul trist?”, „Ce anume îl face pe copil să se simtă trist?”, „Voi sunteți triști uneori? De ce?”, „Ce anume vă face să vă simțiți triști?”.

De asemeni, copiii înțeleg că aceste emoții sunt înnăscute, că noi, oamenii, absolut toți, le simțim în situații specifice. De exemplu, ne simțim furioși atunci când avem impresia că ni se întâmplă ceva nedrept. Sau, ne simțim triști atunci când pierdem ceva (sau pe cineva) – fie că vorbim despre un obiect, o relație, o oportunitate, o persoană etc. Înțeleg că este absolut firesc să fim curioși, deoarece curiozitatea ne ajută să ne dezvoltăm, să învățăm și, dacă oamenii nu ar fi curioși, lumea nu ar mai evolua; curiozitatea ne determină să căutăm. De asemeni, e de așteptat să simțim frică atunci când ne aflăm în pericol.

Alte întrebări adresate: „Voi sunteți furioși uneori?”, „E bine să fii furios? De ce?”. Prin aceste întrebări doresc să subliniez faptul că este absolut normal să simțim uneori emoțiile respective, deoarece acestea sunt reacții tipice la lumea exterioară. Prin urmare, este bine să le recunoaștem și să le acceptăm; ele sunt parte din noi, iar negarea sau ascunderea lor nu ne ajută, dimpotrivă.

De asemeni, e important de menționat faptul că noi toți suntem foarte diferiți și, prin urmare, simțim diferit. În aceeași situație, doi oameni pot avea reacții emoționale diferite, pentru că pot exista perspective diferite asupra unei situații. De exemplu, un calificativ B (bine), pentru un copil poate fi un motiv de bucurie, în timp ce pentru altul poate fi un motiv de furie, tristețe sau surprindere.

Copiilor le sunt apoi prezentate fișe diverse, reprezentând imagini cu persoane având reacțiile emoționale prezentate: bucurie, tristețe, frică, dezgust, rușine, mirare, furie și curiozitate, pe care ei le vor recunoaște, vor discuta pe marginea lor și își vor imagina eventualele cauze.

Ei sunt încurajați să aducă în discuție diferite întâmplări la care au luat parte. De exemplu, fiecare copil alege un cartonaș pe care este desenată o emoție, fără să vadă despre ce este vorba, apoi trebuie să o identifice, să se gândească la o situație în care s-a simțit astfel și să o povestească grupului. În acest fel, trăirile emoționale sunt asociate cu un anumit context (copiii se familiarizează cu contextul de apariție al emoțiilor, ceea ce facilitează identificarea consecințelor trăirilor emoționale; în plus, ei dobândesc strategii adecvate de reglare emoțională și, ulterior, de relaționare optimă cu ceilalți).

La începutul fiecărei activități, se poate face un exercițiu, în care fiecare copil să spună cum se simte în acel moment, sau cum s-a simțit în ziua respectivă, identificând starea emoțională proprie trăită în urma unei întâmplări/activități/situații: poate e trist pentru că a trebuit să se trezească dimineață devreme, sau e furios pentru că un alt copil l-a necăjit, sau micul dejun nu i-a plăcut și s-a simțit dezgustat, sau e bucuros că va merge într-o vizită etc. Poate face un desen al emoției respective, sau un desen al situației ce a provocat emoția.

emotii1

Poveștile au și ele un rol important, deoarece copiii se identifică, adesea, cu personajele, având impresia unei experiențe împărtățite și găsind în poveste diferite sugestii pentru schimbare. Povestea „lovește unde trebuie”. Obișnuiesc să le citesc copiilor povestea „Rățușca cea urâtă”, deoarece este o poveste foarte potrivită pentru mulți copii care se simt nedoriți, respinși, neatractivi, neinteresanți, singuri, care dezvoltă tot felul de sentimente negative față de propria persoană și se așteaptă ca lucrurile să evolueze, întotdeauna, în mai rău. Acolo unde se pot identifica reacții emoționale ale personajelor, le cere copiilor să le identifice, ajutându-i cu întrebări: „Cum s-a simțit…?”, „De ce credeți că s-a simțit așa?”.

Îi încurajeaz pe copii să participe activ, adresându-le întrebări diverse și transformând discuția într-o dezbatere: „Cum s-a ajuns în această situație?”, „Cum credeți că s-a simțit rața-mamă atunci când a văzut puiul cel mare și urât care a ieșit din ou?”, „Cum credeți că s-a simțit rățușca atunci când a fost izgonită?”, „Voi cum v-ați fi simțit în locul ei?”, „Cum credeți că s-a simțit rața mamă atunci când celelalte rațe râdeau de ea și de puiul cel urât?”, „Cum vi se pare că s-a comportat rața mamă? De ce?”, „Considerați că a fost corectă atitudinea ei față de pui? De ce?”, „Cum s-ar fi putut evita această întâmplare?”, „Care crezi că sunt consecințele faptului că puiul a fost alungat?”, „Ce s-ar fi putut face astfel ca puiul să nu rămână singur și abandonat?”, „Cum altfel s-ar fi putut rezolva această situație?” etc.

Copiii dezvoltă abilități de a găsi soluții și a rezolva probleme; înțeleg faptul că, pentru orice problemă, pot exista mai multe variante de soluționare, de unde se poate extrage soluția cea mai potrivită.

Un aspect foarte important îl reprezintă conștientizarea reacțiilor care însoțesc anumite stări emoționale (bucurie, tristețe, frică, dezgust, rușine, mirare, furie și curiozitate); ei descriu ce reacții au atunci când trăiesc respectivele emoții, reacții ce pot fi fiziologice, cognitive sau comportamentale. De exemplu, atunci când mai mulți copii râd de un altul, acesta din urmă se înfurie. La nivel fiziologic, el simte cum se înroșește la față, ca și cum îi arde fața, se încruntă, strange/ încordează maxilarul, respirația se intensifică, inima bate mai tare, strange pumnul și are tendința de a lovi. La nivelul gândurilor, el dezvoltă gânduri negative despre sine și despre ceilalți, de tipul: „nu sunt bun de nimic”, „toți copiii râd de mine”, „copiii sunt răi” etc. O reacție comportamentală poate fi lovirea sau jignirea celorlalți.

Toate aceste activități, dar și multe altele care se pot face pentru dezvoltatrea competențelor emoționale și sociale, au drept scop, în primul rând, dezvoltarea abilității de a recunoaște emoțiile, de a conștientiza emoțiile trăite (propriile emoții) și de a asocia trăirile emoționale cu un anumit context. Dar, mai mult decât atât, copiii achiziționează prerechizitele necesare conștientizării trăirilor emoționale ale celorlalți și fac predicții în ceea ce privește comportamentul acestora. În timp, ei dobândesc strategii adecvate de reglare emoțională și, ulterior, de relaționare optimă cu ceilalți, ajungând să transmită, în mod adecvat, mesaje cu conținut emoțional. De asemeni, copiii dezvoltă abilități de a găsi soluții și a rezolva probleme și de a analiza deciziile luate. Identificarea și conștientizarea emoțiilor trăite, precum și a reacțiilor comportamentale în situații cu încărcătură emoțională, facilitează achiziționarea unor strategii de reglare emoțională.