Târgușor de Mărțișor

Autor: Alexandra Csergő, psihopedagog si psihoterapeut

Pentru că apreciez foarte mult obiectele lucrate manual și pentru că îmi place, mie însemi, să lucrez astfel de obiecte, vă prezint câteva modele de mărțișoare pe care le-am confecționat anul trecut. Mărțișoarele au fost vândute pentru a susține activitățile Asociației „Să Crești Mare!”, Asociație al cărei membru fondator sunt. Trebuie să recunosc că am avut și ajutor: mama mea, pasionată de cusut, împletit și cârpit, ajutor de nădejde al… Zânei Mărțișor, dar și câteva colege de-ale mele.

Colorate – delicate – adorate. Mărțișoarele cusute pe etamină – sunt foarte vesele, colorate, și… tradiționale. Sunt destul de greu de realizat, dar merită orice efort! Pot fi realizate numeroase modele: buburuze, flori, fluturi, bufnițe, pisicuțe, veverițe, cățeluși, puișori, rățuște, trifoi cu patru foi, mașinuțe, fetițe și băieței, căsuțe, clopoței, umbreluțe și altele. Dacă vreți să purtați sau să oferiți un mărțișor românesc, puteți alege această variantă.

Oițe pufoase și alte gogoșele dantelate – confecționate din mohair și alte ațe colorate, cu aplicații din mărgele, nasturi și dantelă. Sunt, de asemeni, migăloase, însă sunt foarte simpatice, creative, originale și, din nou, merită efortul.

Fluturași din scoici – pentru că îmi place marea, îmi place nisipul și, pentru că mă liniștește foarte mult, petrec câteva ore, uneori în fiecare zi, adunând scoici și melci de pe plajă. Aceste mărțișoare se realizează destul de ușor; mai mult durează până sortez scoicile, ca să găsesc două destul de asemănătoare pentru aripile fluturilor. Mie îmi plac foarte mult, sunt, pe cât de simple, pe atât de elegante; mă trimit cu gândul la natură și la frumusețile ei și mă fac să aștept cu nerăbdare venirea vacanței de vară.

Anul acesta, vă invit, din nou, să achiziționați mărțișoarele vesele, susținând, în acest fel, educația copiilor din mediul rural. Pentru detalii, contactați-mă! Vă aștept cu drag!